De ce? Nu pot sa inteleg. Totusi as vrea sa stiu. Dar este imposibil. Este prea tarziu. Esti un strain pentru mine, dar parca te cunosc de o vesnicie. Am incercat sa te intelg. Nu am reusit. Doua saptamani nu mi-au fost de ajuns. Daca stau sa ma gandesc mai bine, pretuiesc fiecare clipa pentrecuta cu tine. Fiecare minut, fiecare moment cu tine a fost magic. As vrea sa iti pot multumi pentru asta cumva. Sa iti multumesc ca ai avut grija de mine, ca tu ai fost cel, care a fost langa mine, cand am avut nevoie, ca ai reusit sa imi transformi lacrimile intr-un zambet, ca m-ai tinut in brate aproape de tine. Ai fost totul pentru mine. Nu voi uita asta. Nu te voi uita. Niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu